PSIHOLOG GABRIELA MARIANITA MANEA Cabinet Individual de Psihoterapie

By: Gabriela Manea | January 19, 2017


  IMPORTANŢA ATAŞAMENTULUI

 

  Dovezile privind rolul ataşamentului în dezvoltarea personalităţii s-au acumulat rapid în anii ’80. Descoperirile de început au fost replicate pe modele de origini diverse; metodele de observare au fost îmbunătăţite, iar altele noi au fost introduse; a fost evidenţiat rolul comunicării în ambele direcţii între părinte şi copil pentru o dezvoltare afectivă sănătoasă.  

   Dinamica relaţiei părinte copil  începe înainte de a ne naşte, când suntem incă înlăuntrul mamei şi începem să ne facem simţită prezenţa. Odată veniţi pe lume, înaintăm în viaţă purtând această trebuinţă – să ne simţim în siguranţă. Calea pe care o urmăm – formăm legături emoţionele puternice cu un“altul special“.

  Ataşamentul matern stabileşte structura fundamentala a psihicului şi viitorul tipar de ataşament şi relaţie. De la bun început, mama şi copilul trăiesc într-un continuu proces de schimb emoţional. Pentru copil acesta formează baza propriei sale lumi de sentimente. Lumea sentimentală a mamei, experienţele şi amintirile conţinute de aceste sentimente vor deveni piatra de construcţie, fundamentală, a dezvoltării sufleteşti a copilului şi a propriei sale identităţi.  

  Ataşamentului faţă de mamă i se adaugă în timp ataşamentul faţă de tată – ca un al treilea în relaţie. Acum este un pas major în dezvoltare - se construieşte capacitatea de a tolera conflictele legate de recunoaşterea părinţilor ca cuplu, precum şi ambivalenţa specifică acestui proces. A face faţă anxietăţilor relaţiei triadice înseamnă a fi al treilea în afara cuplului, dar şi a fi pol al relaţiei în timp ce al treilea e exclus. Putem vorbi aici de construirea unui spaţiu psihologic (“spaţiu triangular” - Britton) în care copilul poate să gândească, să fie separat şi diferit de relaţia fuzională anterioară. Mai mult, copilul devine un observator al părinţilor iar din aceasta relatie urmeaza sa capete informaţii importante asupra relaţiei dintre adulţi.

  Comportamentele de ataşament ale sugarului - plâns, zâmbet, vocalizare preferenţială pentru mamă, contact vizual şi agăţarea de ea - cât şi ale mamei - mângîierea, liniştirea copilului, exagerarea mimicii şi a tonalităţii vocii,  vor conduce la consolidarea relaţiei care a debutat la naştere.


  Pentru a se realiza cu succes acest proces, nu este necesară doar oferirea de hrană sau asigurarea unei igiene optime. Este foarte important stimularea de calitate, consecvenţa în interacţiune cu copilul, disponibilitatea, senzitivitatea, flexibilitatea părintelui şi toate acestea încadrate într-un climat de căldură afectivă.

     Relaţia de ataşament începe la naştere şi se maturizează până la 3 ani. De aceea este foarte importantă această perioadă pentru că de ea va depinde dezvoltarea emoţională de mai târziu. Copilul cu un ataşament sigur este mai înţelegător şi cooperant cu mama, cu mai puţine crize comportamentale spre deosebire de copilul ataşat nesigur.  Adultul care a avut în copilărie un ataşament sigur, este o persoană care va dezvolta relaţii de lungă durată bazate pe încredere, are o bună încredere in sine, se simte confortabil împărtăşind entimente, emoţii, gânduri prietenilor sau partenerilor, caută suportul social.
     De aceea este important ca noi, părinţii, să ajutăm la devenirea unui asemenea adult echilibrat, fiind atenţi la nevoile copiilor noştri, oferindu-le încredere că mereu vom fi prezenţi pentru ei pentru a-i ajuta şi de ce nu, salva.

    Comportamentele de ataşament, de menţinere a apropierii sunt: contactul vizual, zâmbetul, urmărirea cu privirea, comunicarea verbală, luatul în braţe şi mangaiatul copilului, in sa dacă aceste gesturi rămân numai în stadiul de simplu act şi nu sunt însoţite de căldură sufletească nu au nici-o valoare. Conectarea emisferei drepte a copilului cu cea a mamei, neuronii in oglinda, conform ultimelor descoperiri in neurostinta ajuta la o relationare benefica a bcopilului, sau n u, in functie de atitudinea mamei.

   Aceste par atât de simple, dar în acelaşi timp atât de complexe,înalt diferenţiate. Ele apar din primele zile de viaţă; iniţial simple, ulterior mai bogate şi mai variate în exprimare, iar importanţa şi eficacitatea lor este primordială.

    Răspunsul copiilor la separarea îndelungată de figura de ataşament este iniţial manifestat prin protest, deznădejde, ulterior detaşare, iar reîntoarcerea poate stârni uneori indiferenţă sau chiar ostilitatea.

     Unanim acceptată este concluzia că pot apare pattern-uri deviante de ataşament la copiii şi sugarii neglijaţi şi maltrataţi.

  Îngrijirea şi deprivarea maternală sunt noţiuni care definesc două feţe ale procesului timpuriu de ataşament.

  Îngrijirea şi angajarea maternă reprezintă contactul timpuriu dintre copil şi mamă,esenţial în formarea ataşamentului.

Teoria ataşamentului subliniază următoarele idei:

a)statutul primordial şi funcţia biologică a legăturilor afective intime între indivizi, a căror stabilire şi menţinere se consideră a fi controlate de un sistem cibernetic situat în sistemul nervos central, folosind modelele funcţionale ale sinelui şi figurii ataşamentului în relaţie cu fiecare

b)influenţa puternică asupra dezvoltării copilului a modului în care acesta este tratat de părinţii săi, în special de figura maternă

c)faptul că nivelul actual de cunoaştere a dezvoltării bebeluşului şi a copilului impune  ca o teorie a parcursurilor de dezvoltare să înlocuiască teoriile care presupun anumite etape specifice de dezvoltare faţă de care, se susţine că o persoană poate dezvolta o fixaţie şi/sau la care să regreseze.

c)Tipuri de ataşament la copil

 1. Copilul cu ataşament sigur : Este supărat când mama pleacă lăsându-l în acest loc străin, dar la întoarcerea mamei caută proximitatea ei şi accepta confortul care i se oferă. De asemenea, poate fi putin afectat de plecarea mamei, dar la revenire îi adresează un zambet sau îi caută privirea.

   Ataşamentul sigur reflectă încrederea pe care copiii o au în relaţiile cu persoanele de îngrijire. Copiii cu relaţii de atasament sigure vor profita la maximum de oportunitatile din viaţă, vor fi apreciaţi de colegi, vor avea capacităţi de lider şi abilităţi sociale şi vor fi mai încrezători în ei decât alţi copii. 

De fapt, ataţamentul sigur asigură posibilitatea de a-şi defini limitele propriei stări de confort afectiv, a le face cunoscute celor din jur, a căuta menţinerea în aceste limite acceptabile a propriei fiinţe, ceea ce înseamnă a avea “bariere sănătoase” care pot funcţiona ca bază pentru legături sănătoase, stare de echilibru cu propria persoană şi cu ceilalţi. Într-un studiu realizat de Cowan, Cohn si Pearson (1996) s-a observat că interacţiunile maritale şi stilurile parentale sunt corelate cu nivelul de înţelegere a experienţelor de ataşament.  Cercetătorii au găsit că un istoric al ataşamentului sigur legat de tata este predictiv pentru un comportament extrovertit al copilului, în timp ce un ataşament sigur doar faţă de mamă va indica comportamente introvertite. 

  2. Copilul cu ataşament nesigur

-anxios-evitant: Este nesigur în explorare, se desprinde greu de mamă, este rezervat şi timid, la plecarea mamei se calmează greu după reântîlnire, deşi se lasă luat în braţe, păstrează o mică barieră (fie o mână, un cot) între corpul mamei şi al său fiind vigilent, conform experienţelor anterioare.

- anxios-rezistent: Pare hiperkinetic, nu exploreaza mediul sau o face inconstant, la plecarea mamei este inconsolabil, iar la întoarcerea ei nu se lasa luat in braţe, ci se zbate, se loveşte încercând “să scape”, fuge departe, este rezistent la consolare dorind printr-o astfel de strategie să transmită toată nefericirea acumulată, de teamă că nu este înţeles corect în încercările lui de a face fata stresului.

 - ambivalent: Copilul este anxios după despărţirea de mamă; este afectat în timpul separării; ambivalent, când caută şi evită simultan contactul cu mama. 

Repercusiunile atasamentului nesigur 

  Copiii cu atasament anxios, anxios rezistent şi dezorganizat se îndreapta pe un drum plin de probleme şi conflicte al propriilor relaţii atât ca şi copii, cât şi ca adulţi. Modelele internalizate de reprezentare a relaţiilor timpurii formeaza modul în care individul interacţionează cu lumea (Sroufe, Carlson, Levy&Egeland, 1999). Astfel, copiii cu ataşament anxios vor fi mai dependenţi, cei cu ataşament anxios rezistent vor fi cei mai dificili prieteni, cu manifestări răutăcioase şi manipulatorii, iar cei descrişi ca dezorganizaţi vor fi narcisişti şi incompetenţi sau dificil de înteles din punct de vedere social (candidaţi la o patologie de tip tulburare de personalitate borderline - Sroufe, 2000). 


3. Copilul cu ataşament dezorganizat: 

  Explorează mediul haotic, fără scop. La plecarea mamei, se lasă consolat de persoane străine, prezintă un comportament adeziv sau indiferent, atât faţă de străini, cât şi faţă de părinte, nu pare să diferenţieze persoanele familiare de cele străine sau pare indiferent faţă de tot sau toate. Aceşti copii se pare că au o istorie în care nu s-au putut ataşa de nici un adult semnificativ, fie prin absenţa fizică a acestuia, fie că nu era disponibil (boală, alcoolism, depresie), existand pentru aceşti copii un risc extrem de înalt în personogeneză, cât şi pentru psihopatologie sau o existenţă marginală.

 
    TULBURĂRILE DE ATAŞAMENT

   Tulburările de ataşament favorizează fie numai folosirea creierului stâng, cel raţional (atunci când din cauza mamei bebeluşii îşi inhibă emoţiile), fie numai a celui drept, cel emoţional (atunci când din cauza unei mame imprevizibile, ei îşi exagerează trăirile şi-şi dramatizează nevoile pentru a o aduce pe mamă aproape). În sens opus, psihologii au văzut că indivizii siguri, cu relaţii de ataşament echilibrate sunt buni comunicatori, conştienţi de emoţiile lor, cu o capacitate deosebită de a-şi nara viaţa şi totodată de a înţelege ceea ce se întâmplă cu ceilalţi, cu relaţii sociale multiple şi de durată, cu un sine integrat.

  Cea mai mare provocare, aceea de a rămâne sănătos, o reprezintă relaţiile de ataşament, întrucât ataşamentele sufleteşti produc dependenţe reciproce – sentimentele sunt împărtăşite, bucuriile şi suferinţele sunt simţite în comun. Un ataşament sufletesc poate servi ca sursă de iubire şi forţă, dar poate duce şi la mai multă suferinţă şi nefericire, decât la fericire şi mulţumire. Simptomele rănilor psihice apar, pe de o parte, ca urmări ale tulburărilor de ataşament şi, pe de altă parte, ca urmări ale traumelor. Atunci când se are în vedere posibilitatea de a transmite urmările traumelor pe calea ataşamentelor, se pot intui uşor cauzele problemelor sufleteşti. În felul acesta poate fi rezolvată enigma de ce chiar şi cei care nu au experienţe traumatice personale manifestă simptome (ex. panică, depresii profunde) care indică traume.

  Cine se implica cu mama sau cu tatăl într-un ataşament plin de suferinţă, tulburat de experienţe traumatizante, se va implica şi mai departe în viaţă, în acelaşi mod în relaţii de cuplu, prietenie, muncă sau părinte - copil. Aceste tipare de implicare continuă peste generaţii şi ascund în ele pericolul de a produce noi traumatisme. Experienţele traumatice produc tulburări de ataşament, iar tulburările de ataşament cresc probabilitatea de a suferi personal o experienţă traumatică sau de a le provoca altora traumatisme.

   Rădăcinile problemelor psihice sunt în primul rând, tulburări de ataşament între copil şi mama sa. De cele mai multe ori, tulburările de ataşament dintre copil şi tată sunt complementare. Toate sentimentele umane de bază esenţiale îşi au originea în ataşament: frica, dragostea, furia, tristeţea, vina, ruşinea. Prin ataşament, doi oameni dezvolta o structura sufletească comună.

  Faptul că fenomenul ataşamentului există cu adevărat se dovedeşte în modul cel mai clar atunci când procesul de ataşament este întrerupt sau stagnează. Despărţirile aduc în copii cea mai mare excitare emoţională. Un copil care este lăsat singur parcurge diferite stadii ale sentimentelor: frică şi panica; furie şi supărare; disperare şi apatie. După treapta disperării şi a retragerii emoţionale, ca mecanism de supravieţuire, de cele mai multe ori urmează o deplasare a durerii sufleteşti in corporal (durerea sufleteasca este împinsă în corp; tensiunea sufletească trece într-o tensiune corporală). În felul acesta durerea sufletească nu mai este simţită atât de puternic. Dezavantajul este că acum durerea sufleteasca se exprimă prin încordare fizică şi crispare şi, pe o durată mai lungă, ca boală cronică (de ex. apăsare în piept, dureri sau spate, persistente). Astfel, cauza durerii sufleteşti nu mai este accesibilă trăirii conştiente.

  Copiii care îşi încep viaţa cu un ataşament compromis şi tulburat (asociat cu consumul de alcool şi alte droguri de către părinţi, neglijarea nevoilor fizice şi emoţionale, abuz, violenţa, îngrijitori multipli) prezintă un risc ridicat pentru probleme serioase de dezvoltare, cum sunt:

  -Stima de sine scăzută;

  -Pseudoindependenţa, nevoia celorlalţi sau dependenta exagerata de ceilalti;

    -Lipsa controlului de sine;

    -Incapacitate de a dezvolta şi menţine prietenii;

    -Înstrăinare de părinţi, îngrijitori şi alte figuri autoritare;

   -Atitudini şi comportamente antisociale;

   -Agresivitate şi violenţă;

    -Incapacitate de manifestare a încrederii, intimităţii şi afectivităţii;

   -Imagine de sine, despre familie şi societate negativă, lipsita de speranţă şi pesimistă;

     -Probleme comportamentale şi academice la şcoală;

    -Perpetuarea ciclului de tulburări de ataşament şi asupra propriilor copii

 

   Tulburarea de ataşament este o afecţiune rară şi severă în care copiii nu stabilesc legături sănătoase cu părinţii sau îngrijitorii lor. Copiii cu tulburare de ataşament, de cele mai multe ori, au fost abandonaţi, neglijaţi sau abuzaţi în copilăria mică (până la vârsta de 5 ani), au trecut prin mai multe familii adoptive sau provin din orfelinate, unde nevoile lor emoţionale nu au fost împlinite corespunzător.

Tulburarea de ataşament se divide in doua tipuri:


Tipul inhibat: se dezvolta atunci când copilul nu primeşte deloc afecţiune şi dezvoltă evitarea în a forma relaţii şi ataşament cu aproape orice persoană.

Tipul dezinhibat: se dezvoltă atunci când copilul primeşte afecţiune nepotrivită şi superficială, iar acest fapt poate conduce la psihopatologie în perioada adultă.

Cum observăm tulburările de ataşament?

  Pentru a observa manifestarea tulburării de ataşament, e necesară observaţia în interacţiunea copilului cu părintele sau îngrijitorul său. În cadrul interacţiunii se pot remarca o serie de comportamente, după cum urmează:

-Copilul se opune afecţiunii

-Doreşte să obţină controlul oricărei situaţii, iar daca nu se-ntâmpla asta, devine furios

-Contactul vizual cu persoana de referinţă este redus

-Refuza contactul fizic

-Inconstanţă în explorarea mediului

-Se lasă consolat de persoane străine

-Caută şi evită contactul cu persoana de referinţă

-Ştie să manipuleze

-Are relaţii slabe cu cei de vârsta lui, preferând compania celor mai mari.
-Face mici furturi sau minte şi nu dă înapoi nici dacă e prins

-Nu are remuşcări

-Are comportament distructiv

-Nu-şi poate controla impulsurile

-E foarte vigilent, chiar hiperactiv

-Poate avea probleme de limbaj

-Are cerinţe extrem de insistente şi câteodată nepotrivite, care sunt dovada manifestă a nevoii de iubire

-Poate manifesta probleme de alimentaţie (poate manca prea mult sau prea puţin sau poate ascunde mâncarea).

 

   SIMPTOMELE TULBURARII DE ATASAMENT

  Simptomele tulburării de ataşament se împarte în şase categorii: comportamentale, cognitive, afective, sociale, fizice si moral-spirituale. Simptomele îşi pot schimba frecvenţa şi durata de-a lungul dezvoltării. Fără un tratament efectiv, cele mai serioase simptome se menţin până la maturitate.

La nivel comportamental simptomele cele mai frecvente sunt: lipsa controlului impulsurilor, comportamente autodistructive, distrugerea obiectelor din jur, agresivitatea îndreptată împotriva altora, iresponsabilitate consistentă, cerinţe neadecvate şi lipirea de alte persoane, furt, înşelătorie (minciuna), ascunderea obiectelor (în special a hranei), atitudini şi comportamente sexuale inadecvate, cruzime faţă de animale, tulburări de somn, enurezis şi encoprezis, sfidarea regulilor, hiperactivitate, obiceiuri de hrănire anormale, preocuparea de foc, sânge, diavol, întrebări persistente fără sens, igienă precară, dificultatea de accepta noutatea şi schimbarea.

La nivel cognitiv cele mai frecvente simptome sunt: lipsa gândirii cauză-efect, tulburări de învăţare, tulburări de vorbire, lipsa de ajutorare (se percepe ca pe o victimă), simţ grandios de importanţă a sinelui.

Simptomele la nivel afectiv sunt: lipsa afecţiunii faţă de părinţi, furie intensă până la mânie, frecvent trist, depresiv sau deznădăjduit, răspunsuri emoţionale inadecvate, schimbări bruşte de dispoziţie.

Simptomele legate de comportamentul social sunt: angajarea superficială şi atractivitate crescută, lipsa contactului vizual în aproprierea de alte persoane, afectivitate indiscriminativă faţă de străini, lipsa relaţiilor stabile cu covârstnicii, incapacitatea de a tolera limitele şi controlul extern, blamarea altora pentru propriile greşeli, victimizarea altora, victimizarea de către ceilalţi, lipsa încrederii în ceilalţi, exploatativ, manipulativ, controlator şi autoritar.

La nivel fizic e remarca următoarele: igiena precară, tensiune cronică a corpului, înclinaţie spre accidente, toleranţă crescută la durere / reacţie excesivă la o rănire minoră, defensivitate, predispoziţii genetice.

La nivel social –moral se remarca urmatoarele simptome: lipsa sensurilor şi scopurilor, lipsa credinţei, compasiunii şi a altor valorilor spirituale, identificarea cu răul şi cu partea rea a vieţii, lipsa remuşcării (a conştiinţei). 

   Ne întrebăm deseori de ce copiii noştri au uneori reacţii violente, de ce nu se integrează bine în anumite medii sau de ce nu se comportă aşa cum ne aşteptăm să o facă. Răspunsul la o astfel de întrebare este desigur foarte complex. Ttrebuie să avem în vedere mai mulţi factori care pot contribui la o asemenea atitudine a copilului dar e foarte important să ne uităm la relaţia copilului cu figurile importante din viaţa lui, în special la relaţia cu părinţii. Asta ne poate oferi multe informaţii despre un anumit tipar comportamental pe care copilul îl manifestă în toate relaţiile din viaţa sa, adică colegi de grădiniţă, alţi membri ai familiei extinse sau persoane străine.

  IMPORTANT

  • Sa reacţionăm mereu la tentativele copiilor de a cere ajutor, care la o vârstă fragedă înseamnă plâns; să nu ignorăm plânsul în speranţa că micuţul va obosi şi va înceta, este, până la o anumită vârstă, singura modalitate prin care ne poate transmite că are nevoie de ajutor;
  • Să fim fizic lângă ei, să-i luâm în braţe, să-i alintăm, să comunicăm cu ei despre emoţii, fără teama că aceste lucruri ar însemna că îi “răsfăţăm”, idee transmisă prin credinţa populară falsă sau greşit înţeleasă. Există experimente realizate pe primate care au dovedit faptul că puii preferau proximitatea fizică în pofida hranei, atunci când aveau de ales ori una, ori alta, adică ei preferau să rămână flămânzi pentru a sta lângă mamă, chiar dacă aceasta nu oferea hrană;
  • Să nu dezaprobăm stările emoţionale negative sau plânsul din momentul separării, pentru că le transmitem copiilor că faptul de a fi trişti când mama pleacă este un lucru nefiresc ori la vârsta pe care o au ei este un lucru perfect normal, îşi manifestă neplăcerea creată de faptul că figura de ataşament s-a îndepărtat. Mai degrabă ajută să-i încurajăm să-şi manifeste toate emoţiile, chiar şi cele negative, şi să găsim o modalitate să le explicăm că vom fi din nou lângă ei într-un timp scurt;
  • Să-i încurajăm să exploreze, chiar dacă acest lucru ne poate cauza îngrijorări legate de posibile pericole din mediu. Noi rămânem lângă ei şi împiedicăm ca acele pericole să aibă loc, intervenind, în plus, daca au nevoie de ajutorul nostru. La încurajarea explorării intră şi alte aspecte, precum: să-i lăsăm să dezmembreze jucăriile – asta nu înseamnă că le strică, cum suntem tentaţi sa vedem situaţia, ci că învaţă ceva, că îşi cultivă curiozitatea.

 

Comments:

Yusuf

Posted on : December 05, 2018

<a href="https://fastpokemap.pro/apk/">Fastpokemap</a>
<a href="https://torquepro.xyz/apk/">torque pro</a>
<a href="https://chatmania.xyz/apk/">Chatmania</a>
<br />


hichan

Posted on : November 26, 2018

Your blog is really a good platform to get informative posts. It is
really a helpful platform.<br />
<br />
<a href="http://123typinggames.com/typing-games-with-cars/">typing games
with pacman</a>


Post a Comment