PSIHOLOG GABRIELA MARIANITA MANEA Cabinet Individual de Psihoterapie

Terapie online

Serviciile de consiliere psihologica se desfasoara si in alte modalitati: telefonic, prin e-mail sau video  ( in timp real, prin intermediul Skype).

Aceste servicii devin din ce în ce mai populare in randul oamenilor ocupati, sau care nu se afla in acelasi oras cu terapeutul pe care l-au ales pentru terapie. Deasemenea,  persoanele plecate in strainatate, se simt mult mai confortabil sa discute in limba materna despre problemele personale, de natura emotionala sau cognitiva si solicita tot mai des acest tip de serviciu. La acest tip de serviciu psihologic apeleaza si persoanele care nu sunt in masura sa plece de acasa pentru un motiv sau altul, clientii care s-au mutat in alta localitate sau in alta tara, pentru o anumita perioada de timp si vor sa continue terapia, sau au nevoie, la un moment dat de o discutie cu terapeutul.

Ca psihoterapeut, am observat ca exista o crestere considerabila a numarului de clienți care prefera sa aiba sesiuni de terapie online, care se desfasoara in confortul locuintei lor, mai mult decat in cabinet. Unele persoane se simt mai confortabil si mult mai relaxate sa discute in acest mod deoarece este mai puțin intimidant decât in sesiunile  față-în-față.

Ca specialist,  recomand sedintele care se desfasoara fata in fata.

Evident, alegerea apartine clientului si respect decizia lui. Sedintele online video – Skype, se desfasoara intr-o maniera cat mai apropiata de intalnirea reala din cabinet, si reprezinta cel mai eficient serviciu online. Pentru a va pune in legatura directa, in timp real cu terapeutul, aveti nevoie de o conexiune buna la internet, un cont activ pe Skype si programul Skype instalat in calculator.

Indiferent de modalitatea  de ajutor psihologic pe care clientul o solicita ( telefonic, prin e-mail sau video in timp real) acest lucru este benefic, deoarece scopul oricarei forme de terapie  este de a  oferi ajutorul psihologic de care aveți nevoie pentru a gestiona mai bine suferinta emotională, astfel incat sa puteti trai o viata echilibrata, linistita si fericita.

Este surprinzator cat de eficiente sunt  sesiunile de terapie online. Deși clientul și terapeutul pot fi la mii de kilometri distanta, se simte ca si cum ar fi in acelasi spatiu.  Pentru persoanele cu agorafobie, sedintele online sunt recomandate, cel putin o perioada, pana cand,  persoana  incepe  sa invete cum sa  faca  fata momentelor dificile pe care le traieste.

De exemplu, in tarile in care,  multi oameni traiesc in comunitati izolate sau unde exista putini psihoterapeuti,  terapia online este foarte comuna. Este interesant ca o mare parte a clientilor mei locuiesc in strainatate. Sunt vorbitori de limba engleza si multi  sunt romani, care s-au stabilit in strainatate si a vorbi in limba materna cu psihoterapeutul, faciliteaza procesul terapeutic si exprimarea cat mai precisa a starilor emotionale resimtite.


Inainte de a solicita psihoterapia online, va rugam sa cititi cu atentie informatiile de mai jos.

1) Consilierea prin e-mail

Presupune transmiterea unui e-mail psihoterapeutului, si raspunsul prin e-mail, la intrebarile sau solicitarile dumneavoastra in ce priveste problemele psihologice cu care va confruntati.

Aceasta modalitate prezinta avantajul ca puteti sa va puneti ideile in ordine si sa le formulati mult mai bine atunci cand scrieti. Va puteti acorda timpul si spatiul necesar pentru a elabora / prezenta situatia cu care va confruntati,  puteti adauga/scoate informatii din text , si puteti detalia atat cat considerate ca este necesar. Psihoterapeutul va va raspunde in cel mult 24 de ore de la primirea e-mailului dumneavoastra.
Acest tip de consiliere presupune un e-mail de la dumneavoastra si un e-mail de raspuns din partea psihoterapeutului. E-mailul dv. nu trebuie sa depaseasca 3 pagini  ( document Word) si o ora ( citit si raspuns). 

Dupa confirmarea platii prin scanarea si trimiterea ordinului de plata, in maxim 24 de ore, veti primi raspuns la solicitarea dvs.


2) Consultatie/ Consiliere telefonica

Aceasta se desfasoara telefonic, atunci cand o persoana doreste sa ceara informatii amanuntite legate de o problema cu care se confrunta. 

Recomandam ca acest tip de consultatie sa fie solicitat doar in cazurile in care persoana nu poate sa ajunga efectiv la cabinet ( distanta mare, imobilizare la pat, persoana locuieste in alt oras decat cel in care psihoterapeutul isi desfasoara activitatea etc).

Onorariul va fi achitat in contul pus la dispozitie, dupa care, in maximum 24 de ore, dupa confirmarea platii, va fi programata consultatia. 

IMPORTANT – Comisionul perceput de banca se achita de catre client!


3) Consilierea si psihoterapia online – Skype

Utilizând serviciile de consiliere psihologică si psihoterapie online, înţelegeţi şi sunteţi de acord cu termenii şi condiţiile ce urmeaza a fi prezentate aici:

  • Acest serviciu se adreseaza persoanelor cu vârsta de peste 18 aniDacă nu ati împlinit această vârstă, psihoterapeutul va avea nevoie de acordul scris al unui părinte sau al tutorelui  legal.
  • Toate datele de identitate şi informaţiile utilizate în cadrul şedinţelor de consiliere/ psihoterapie online, vor rămâne strict confidenţiale ( nu vor fi divulgate nici unei terte parti), iar psihoterapeutul nu va face publice datele oferite de către dvs. şi nu va păstra înregistrări audio sau video cu discuţiile avute.
  • Ca si beneficiar al acestor servicii, sunteti responsabil în totalitate, pentru veridicitatea datelor oferite psihoterapeutului.
  • În cadrul consultatiei, vom discuta despre motivul solicitării serviciului de consiliere/ psihoterapie online. Vom discuta despre condiţiile de desfăşurare ale sedintelor, iar ulterior va fi semnat un contract.
  • Acest contract de prestări servicii psihologice va fi semnat de dvs şi de către psihoterapeut, în acest contract fiind prezentate toate aspectele ce țin de buna desfăşurare a acestor servicii şi aspecte legate de costuri, de confidenţialitate şi reguli importante pentru buna desfasurare a terapiei.
  • Psihoterapeutul utilizeaza toate informatiile, tehnicile si experienta acumulata, pentru a va ajuta sa va redobanditi starea de bine.
  • Psihoterapeutul va oferi suport si orientare, va va ajuta sa intelegeti si sa acceptati anumite stari, ganduri sau emotii în vederea restabilirii unei stări de bine, de echilibru, in scopul autocunoașterii și a optimizării personale.
  • Intervenţia psihologica este influentata de  sinceritatea, deschiderea şi implicarea dvs, de aceea este esential sa oferiti informaţii reale despre dumneavoastra si evenimentele din viata dvs.
  • In cadrul sedintelor vom putea discuta despre orice experienta, situatie, pe care ati trait-o, atunci cand veti fi pregatit, cand va veti simti confortabil cu asta.  Important este sa mergem in ritmul dvs, asa cum simtiti ca e bine.
  • Intervenția psihologică online nu are valoare de evaluare psihologică, iar psihoterapeutul nu oferă diagnostic/ evaluare psihiatrică şi nici nu prescrie medicamente. Orice preocupări sau nelămuriri legate de starea dvs. de sănătate trebuie discutata cu psihoterapeutul, pentru a putea fi îndrumat catre medici, în functie de specificul afectiunii.
  • În anumite situaţii, atunci cand a existat un diagnostic psihiatric, sau un diagnostic medical anterior consultatiei psihologice,  psihoterapeutul vă poate solicita evaluări medicale din partea medicului dvs. de familie sau a altor medici specialişti.
  • Pentru o buna organizare,  veti fi contactat prin e-mailSkype sau telefon,  iar aceste date de contact vor fi solicitate de catre psihoterapeut, inaintea inceperii sedintelor.
  • Toate şedinţele de consiliere psihologică / psihoterapie online au loc numai în urma programării şi achitării lor, în cadrul stabilit, iar contactele exterioare cadrului terapeutic nu sunt recomandate pe perioada intervenţiei psihologice.
  • Clientul are obligatia sa anunte cu cel putin  24 de ore înainte de ora programată pentru şedinţă, neprezentarea la şedinţa programată, în caz contrar, această şedinţă  va fi achitată integral, fără posibilitatea restituirii banilor
  • Durata unei şedinţe este de 45 de minute.
  • Pentru informatii referitoare la costurile sedintelor va rugam sa ne contactati telefonic sau prin email. Pentru platile in cont bancar, clientul va achita si comisionul.
  • Programarea este considerată confirmată numai în urma trimiterii de către dumneavoastră a detaliilor plății ședinței ( ordin de plata etc), în maxim 24 de ore, pe adresa de e-mail a psihoterapeutului și a primirii unui e-mail de confirmare din partea acestuia.
  • Toate şedinţele programate se plătesc, indiferent daca participati sau nu. Suma achitată pentru şedinţă nu vă va fi returnată în cazul in care nu participati la sedinta programata.
  • Incheierea intervenţiei psihologice are loc atunci când persoana simte ca a atins o stare de bine si cand simte ca problema/ situatia pentru care a solicitat serviciile psihologice, s-a  rezolvat.  Intentia de a incheia sau de a sista momentan sedintele ( pe o anumita perioada de timp), se discută cu psihoterapeutul in cadrul unei sedinte de incheiere. (  incheierea unui proces este foarte importanta, indiferent ca este temporara sau definitiva)  
  • Clientul are dreptul ca, în orice moment al interventiei psihologice , să solicite încheierea ședințelor de consiliere/ psihoterapie comunicând acest lucru psihoterapeutului, in cadrul sedintei.
  • Alte situaţii în urma carora intervenţia psihologică se opreşte: lipsa timpului necesar alocat şedinţelor, din partea clientului, dificultăţi financiare care fac imposibilă plata şedinţelor, neachitarea şi neprezentarea clientului la 2 şedinţe consecutiv. Toate situaţiile de mai sus sunt discutate impreuna cu psihoterapeutul, acesta anunţând oprirea intervenţiei psihologice.


IMPORTANT

Va aducem la cunostinta ca:

Participaţi la aceste şedinţe,  deoarece aceasta este alegerea dvs  si decizia va apartine!

Aceasta înseamnă implicarea dvs totală în demersul terapeutic, deschidere şi sinceritate,  pentru a obţine rezultate maxime, pentru a va valorifica la maxim potentialul de care dispuneti, pentru a va clarifica situatiile cu care va confruntati, si pentru a va redobandi starea de bine, de liniste, de echilibru.  Este esenţială participarea dvs. la aceste şedinţe, iar psihoterapeutul este acolo numai pentru ca dumneavoastră să vă clarificaţi întrebările, să vă dezvoltaţi abilităţile şi pentru ca, împreună cu acesta, să găsiţi cele mai bune soluţii la situaţiile cu care vă confruntaţi, ajungând astfel la o stare de echilibru psihic, de bine şi astfel să vă bucuraţi de viaţă.


Contul bancar in care se achita sedintele este:

RO58BTRLRONCRT0320273601



NOTA:
– pentru platile in cont bancar, la suma de plata comunicata de catre psihoterapeut, clientul va achita si comisionul perceput de banca

* Pentru informatii legate de onorarii ne puteti contacta telefonic sau prin email

* Dacă nu se specifică altfel, onorariile se achită cu minim 48 de ore înaintea intervalului stabilit pentru programare.
* Dacă aveţi dificultăţi în a achita onorariile menţionate anterior, vă invităm să ne comunicaţi acest lucru şi vom încerca să găsim o variantă pentru ca dumneavoastră să primiţi ajutorul de care aveţi nevoie.

Viaţa se schimbă în permanenţă. Nu există început şi sfârşit, ci doar o reciclare constantă a substanţei şi a experienţelor. Viaţa nu este niciodată statică sau stagnantă, întrucât fiecare moment este mereu nou.
Fii un invingator!